Capitala are nevoie de politici de urbanism coerente, de reglementări ferme de protejare a patrimoniului construit şi de acţiuni de regenerare a spaţiilor urbane, susţine primarul general, Gabriela Firea.
"Cred că dvs, arhitecţii, urbaniştii, toţi specialiştii din acest domeniu, sunteţi cei mai îndreptăţiţi în a susţine un astfel de demers, de coagulare a comunităţii şi promovare a valorilor care ne reprezintă, pentru că proiectele şi misiunea dvs sunt cele care transformă oraşul şi, implicit, căminul fiecăruia dintre noi în acasă.Vă asigur că acesta este unul dintre cele mai importante obiective pe care mi le-am propus în acest mandat. Pragmatic, pentru realizarea acestui obiectiv avem nevoie de politici de urbanism coerente, de reglementări ferme de protejare a patrimoniului construit, de acţiuni de regenerare a spaţiilor urbane, de protejarea şi promovarea patrimoniului cultural. Îmi exprim speranţa că ne veţi sprijini în realizarea acestui obiectiv şi vă asigur de întreaga mea disponibilitate de colaborare", a afirmat edilul şef, într-un mesaj prezentat, miercuri, de viceprimarul Tomniţa Florescu în cadrul festivităţii de deschidere şi premiere a Bienalei Naţionale de Arhitectură, ajunsă la ediţia a XII-a.
Gabriela Firea a mai transmis faptul că expoziţia concurs Bienala Naţională de Arhitectură reprezintă un reper, impresionând cu fiecare nouă ediţie, datorită modului în care se adresează oraşului şi locuitorilor săi.
"Tema pe care o propuneţi în acest an nu face excepţie şi vă felicit pentru o alegere extraordinar de inspirată. 'Recuperarea reperelor' - o temă vastă şi generoasă reprezintă pentru Bucureştiul anului 2016 o şansă de a regăsi o identitate şi valori care au pălit de-a lungul anilor, dar care nu au dispărut niciodată", a menţionat Firea.
Viceprimarul Tomniţa Florescu a făcut şi o apreciere personală, remarcând că în Capitală există "o efervescenţă a oamenilor în a construi, a face ceva", menţionând în acest sens strategia culturală a Capitalei, strategia energetică, dar şi Planul Integrat de Dezvoltare Urbană.
La eveniment a fost prezent şi arhitectul canadian de origine română Dan Hanganu, care a apreciat, în urma vizitării expoziţiei de la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, că lucrările relevă o prezenţă fermă a relaţiei arhitectului cu pământul, în condiţiile în care casele depăşesc criteriul strict decorativ.
"Demult, un arhitect mi-a făcut un compliment pe care la vremea respectivă nu l-am înţeles. Zicea: 'Casele tale stau foarte bine'. Pot să vă spun acelaşi lucru: Casele voastre stau foarte bine. Legătura cu solul, cu ambianţa, nivelul de a trece de la general, de la ansamblu, la esenţial, la detaliu, la culori. Toate astea se văd foarte bine în proiecte", a spus el.
Bienala Naţională de Arhitectură, se desfăşoară în perioada 12- 28 octombrie, sub deviza "Recuperarea reperelor". Toate expoziţiile şi evenimentele vor avea loc la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", fiind deschise publicului larg.
Programul de vizitare a expoziţiilor este de luni până vineri, între orele 10.00-18.00.
Evenimentul central îl constituie expoziţia concurs de arhitectură românească BNA 2016, la parterul Universităţii de Arhitectură, care cuprinde peste 200 dintre cele mai interesante proiecte româneşti realizate în ultimii ani. Juriul Bienalei este format din arhitecţi străini recunoscuţi, arhitecţi români din diaspora şi arhitecţi din România laureaţi ai ediţiilor precedente ale bienalelor sau ai altor concursuri. AGERPRES