x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Firea, despre finalizarea lucrărilor la Pasajul Piaţa Sudului: Termenul exprimat de către constructor, 30 octombrie, inacceptabil

Firea, despre finalizarea lucrărilor la Pasajul Piaţa Sudului: Termenul exprimat de către constructor, 30 octombrie, inacceptabil

26 Apr 2017   •   15:48
Firea, despre finalizarea lucrărilor la Pasajul Piaţa Sudului: Termenul exprimat de către constructor, 30 octombrie, inacceptabil

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat miercuri că este "inacceptabil" termenul de 30 octombrie pe care constructorul Pasajului Piaţa Sudului l-a avansat pentru finalizarea obiectivului de investiţii, precizând că în cazul în care nu se va reveni asupra acestui termen şi nu vor fi accelerate lucrările vor începe demersurile pentru rezilierea voluntară a contractului. 

"Consider că termenul exprimat în ultima corespondenţă de către constructor este inacceptabil, şi anume 30 octombrie. Asta ar însemna să se mai lucreze în ritm de melc toată vara, iar în septembrie, când se vor relua şcolile, practic să nu avem acest pasaj gata. Este de neacceptat şi am anunţat asocierea de constructori că, în cazul în care nu vor reveni asupra acestui termen şi nu vor accelera ritmul lucrărilor, am început deja demersurile studiind contractul pentru rezilierea voluntară a acestuia. Ne permite atât legislaţia, cât şi termenii contractuali", a precizat Firea la inaugurarea Centrelor de zi pentru copii "Micul Prinţ" şi "Lizuca" din sectorul 3 al Capitalei. 

Ea a adăugat că miercuri a transmis o scrisoare de nemulţumire către asocierea de constructori care lucrează şi care au câştigat contractul de la pasajul Piaţa Sudului, Euroconstruct şi Astaldi, deoarece la data anterioară nu a primit niciun răspuns, deşi somase ca în termen de zece zile să fie anunţat noul termen real de finalizare a acestei lucrări. 

Firea a mai precizat că un termen rezonabil pentru finalizarea acestui obiectiv de investiţii ar fi 15 iulie. 

'Maximum ce am accepta pentru a nu rezilia contractul ar fi la mijlocul lunii iulie, să spunem un 15 iulie", a punctat primarul general. 

Cât priveşte răspunsul constructorului la penultima somaţie a primarului general, în care se susţine că nu i se recunosc anumite cheltuieli făcute, Firea a spus că termenii contractuali sunt "extrem" de expliciţi şi de asemenea legislaţia fiscală în domeniu, precum şi prevederile organelor care verifică anual instituţiile publice. 

"Noi nu avem cum să acceptăm, în afara contractului în vigoare, plăţi suplimentare care nu sunt puţine, sunt de circa 59% din valoarea iniţială a contractului, adică aproape 25 de milioane de euro, să acceptăm să plătim aceste plăţi suplimentare câtă vreme nu sunt prevăzute în prevederile contractuale", a spus Firea. 

Pentru această speţă, a mai precizat primarul general, este în acest moment un dosar în instanţă. 

"Dacă o instanţă din România va obliga municipalitatea să plătească aceste sume, cu siguranţă Primăria Generală prin ordonatorul principal de credite respectă legea în România. Eu nu văd cum o instanţă ar putea să dea câştig de cauză unei părţi dintr-un contract pentru plăţi destul de mari din bugetul public, practic, care nu au fost prevăzute iniţial. Deci nu este vorba despre rea-voinţă a reprezentanţilor Primăriei, ci despre imposibilitatea legală de a achita practic aceste facturi care nu au în spate nicio justificare şi nu sunt prinse nici în contractul iniţial", a susţinut Firea. 

Referitor la informaţia potrivit căreia sâmbătă ar urma să se reia circulaţia pe un fir de mers dus-întors prin Pasajul Piaţa Sudului, Firea a spus că a aflat neoficial despre acest lucru. 

"Am înţeles şi eu, mi s-a transmis nu oficial, că sâmbătă se va putea relua circulaţia pe un fir de mers dus şi unul întors prin pasajul Piaţa Sudului, dar având în vedere că legislaţia nu permite în acest moment să se realizeze recepţii parţiale, practic ar fi răspunderea constructorului pentru acest acces la pasajul Piaţa Sudului pe un fir dus şi pe un fir întors. Aşa am înţeles neoficial, nu am primit un document oficial. Noi aşteptăm finalizarea în integralitatea sa a acestui obiectiv. Am înţeles că în luna iunie-mai au de primit două instalaţii care, după evaluarea pe care am făcut-o ieri împreună cu specialişti în domeniu, mi s-a transmis că nu poate dura mai mult de o lună partea de implementare şi finalizare a acestui proiect", a conchis primarul general. AGERPRES

×