x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Firea: Începând cu jumătatea lunii martie, vor începe lucrări extinse de reabilitare a carosabilului

Firea: Începând cu jumătatea lunii martie, vor începe lucrări extinse de reabilitare a carosabilului

12 Mar 2019   •   12:20
Firea: Începând cu jumătatea lunii martie, vor începe lucrări extinse de reabilitare a carosabilului
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat marţi că, începând cu jumătatea lunii martie, vor începe în Capitală lucrări extinse de reabilitare a carosabilului.

"Începând cu jumătatea lunii martie, vor începe lucrări extinse de reabilitare a carosabilului. Aşa cum ştiţi, pe perioada iernii, se pot face doar intervenţii punctuale, acele plombări, din cauza temperaturilor scăzute", a spus Firea, marţi, la Comandamentul pentru reparaţii, reabilitări, igienizare şi curăţenie de primăvară.

Potrivit acesteia, cea mai mare problemă, în prezent, la nivelul municipiului Bucureşti e faptul că, după perioada de iarnă şi după acţionarea cu antiderapant, cu soluţiile specifice, sunt foarte multe gropi.

"Poliţia Locală şi Administraţia Străzilor, cu sprijinul cetăţenilor, împreună, am identificat 800 de gropi. (...) S-a acţionat deja de către Administraţia Străzilor pe 600, dar încă sunt în continuare de reparat, de reabilitat. Fac apel la toate instituţiile din subordinea CGMB, a colegilor şi de la sectoare să ne transmită în continuare, poate există şi alte gropi ce nu au fost identificate de noi, deşi controalele au fost minuţioase atât din partea inspectorilor de Administraţia Străzilor, cât şi din partea Poliţiei Locale. Îi rugăm şi pe cetăţeni să nu ezite să ne informeze (...) pentru a putea să acţionăm în teren şi a putea să acoperim, nu doar să plombăm, ci să şi reabilităm acele suprafeţe de carosabil. Telefonul nostru non-stop call center este 0800800868", a afirmat edilul.

Firea a făcut referire şi la marcajele rutiere ce au nevoie de îmbunătăţire.

"Aş vorbi şi despre marcajele rutiere care au nevoie de împrospătare în Bucureşti. Nu e vorba doar despre aspect, ci şi despre siguranţa în trafic a cetăţenilor. (...) Putem să vorbim despre cât de nefastă e actuala legislaţie privind achiziţiile publice. De acum 2 ani, Administraţia Străzilor a organizat o licitaţie pentru aceste marcaje rutiere orizontale şi verticale, licitaţia a fost contestată, au fost apoi alte proceduri permise de legislaţie de asemenea contestate, astfel încât nu putem să avem un contract aşa cum ar fi normal pentru executarea acestor lucrări. (...) Lucrările nu se pot realiza cu 10-15 angajaţi, sunt de amploare. (...) Sperăm ca în perioada următoare aceste contestaţii multiple şi vă garantez nejustificate să se lămurească într-un fel, pentru că lucrările trebuie să aibă loc", a spus Firea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea