12 angajați de la Societatea Servicii Publice Iași au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus.
„Direcția de Sănătate Publică Iași informează cu privire la un focar Covid-19 la Societatea Servicii Publice Iași SA. Numărul total de cazuri de persoane infectate cu Covid-19 este de 12 salariați”, se arată într-un comunicat al DSP Iași.
Potrivit acestuia, angajații confirmați au fost îndrumați pentru evaluare medicală la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași.
Conducerea Societății Servicii Publice Iași, care se ocupă printre altele de întreținerea spațiilor verzi și administrarea cimitirelor, a decis ca toți contacții celor pozitivi să rămână în carantină la domiciliu pentru 5 zile, urmând ca după acest interval să fie testați.