x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Focuri de armă în Marea Neagră. Un pescador turcesc a fost surprins la braconat

Focuri de armă în Marea Neagră. Un pescador turcesc a fost surprins la braconat

27 Feb 2019   •   12:47
Focuri de armă în Marea Neagră. Un pescador turcesc a fost surprins la braconat

În perioada 18-19.02.2019, Poliția de Frontieră și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură au organizat o acțiune în scopul protecției și conservării fondului piscicol natural prin prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, precum și a exploatării ilegale a resurselor biologice în marea teritorială și zona economică exclusivă a României.

Agenții au efectuat inspecții piscicole la bordul pescadoarelor din România și Bulgaria, neidentificând nereguli.

La aproximativ 65 mile Est Constanta, în Zona Economică Exclusivă, unde România are drepturi suverane, a fost depistată nava de pescuit “Ostik Senol”, pavilion Turcia, despre care existau indicii că desfășoară activități ilegale de pescuit și care nu a oprit la somațiile legale ale navei Poliției de Frontieră. Nava “Ostik Senol” a fost implicată și în anii anteriori în activități infracționale, în prezent fiind în lucru trei lucrări penale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Poliția de Frontieră a acționat pentru oprirea și controlul pescadorului. Întrucât acesta nu s-a conformat somațiilor legale efectuate prin toate mijloacele radio-electronice, acustice și optico-vizuale, polițistii de frontieră au folosit gradual armamentul individual şi de la bordul navei, efectuând foc de avertisment, în condiţiile legii.

Poliția de Frontieră nu a procedat în forță la abordarea pescadorului sau la lovirea aparatului propulsor prin executarea focului în plin cu armamentul bordului pentru a nu pune în pericol viețile omenești, ca urmare a faptului că membrii echipajului se poziționau în dreptul motoarelor.

În scopul sancționării persoanelor care au încălcat legislația României în Zona Economică Exclusivă, Poliția de Frontieră a cooperat cu Garda de Coastă a R. Turcia, informând-o permanent despre situația existentă. Garda de Coastă a R. Turcia a întreprins măsuri pentru interceptarea navei de pescuit, identificând-o în data de 20.02.2019, în Portul Istinye/Istanbul. Autoritățile R. Turcia au informat Poliția de Frontieră, cu privire la faptul că au sancționat administrativ echipajul navei “Ostik Senol” pentru trecerea ilegală a frontierei și au sesizat autoritățile portuare din Istanbul cu privire la lipsa documentelor și a autorizațiilor legale ale pescadorului.

Pescuitul ilegal săvârșit de nave de pescuit pavilion Turcia s-a intensificat începând cu anul 2002 în Zona Economică Exclusivă a României. Numai în anul anterior, în cadrul acțiunilor comune desfășurate de Poliția de Frontieră cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a fost reținută în vederea confiscării aproximativ 1,4 tone pește specia calcan și au fost recuperate din apă aproximativ 33 km de plase de diferite tipuri.Sursa: telegrafonline

×