x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Garda de Mediu a amendat cu 60.000 de lei operatorul depozitului de deşeuri Chiajna-Rudeni; activitatea depozitului, suspendată

Garda de Mediu a amendat cu 60.000 de lei operatorul depozitului de deşeuri Chiajna-Rudeni; activitatea depozitului, suspendată

10 Noi 2017   •   14:38
Garda de Mediu a amendat cu 60.000 de lei operatorul depozitului de deşeuri Chiajna-Rudeni; activitatea depozitului, suspendată

Operatorul depozitului de deşeuri Chiajna-Rudeni, compania Iridex, a fost amendat cu 60.000 de lei, iar ca sancţiune complementară s-a dispus suspendarea activităţii în zona respectivă până la emiterea unei noi autorizaţii integrate de mediu, se arată într-un comunicat de presă al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), transmis vineri AGERPRES/ 

"În data de 01.11.2017, Garda Naţională de Mediu a efectuat o acţiune de control la depozitul de deşeuri Chiajna-Rudeni, acţiune care avut ca scop verificarea conformării operatorului la prevederile legale în vigoare. În urma verificărilor, s-a constatat că operatorul a continuat depozitarea deşeurilor pe amplasament, deşi valabilitatea autorizaţie integrate de mediu expirase. Ca urmare a acestui fapt, operatorul a fost sancţionat de către comisarii GNM cu amendă contravenţională în valoare de 60.000 de lei. De asemenea, a fost dispusă sancţiune complementară de suspendare a activităţii, până la emiterea unei noi autorizaţii integrate de mediu de către autoritatea competentă, respectiv Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti", se menţionează în comunicatul citat. 

Garda de Mediu precizează că a mai controlat operatorul economic în perioada 12 - 29 septembrie 2017, iar în urma verificărilor au fost dispuse 10 măsuri de remediere a neregulilor constatate. 

Totodată, GNM susţine că, în acest moment, toate cele trei depozite conforme de deşeuri ce deservesc municipiul Bucureşti nu mai deţin acte de reglementare, fiind în procedură de autorizare la Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov, respectiv Bucureşti.AGERPRES

×