x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Harghita: Doi bărbaţi găsiţi decedaţi în apartamentul în care se aflau, în care izbucnise un incendiu

Harghita: Doi bărbaţi găsiţi decedaţi în apartamentul în care se aflau, în care izbucnise un incendiu

28 Oct 2017   •   11:15
Harghita: Doi bărbaţi găsiţi decedaţi în apartamentul în care se aflau, în care izbucnise un incendiu

Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi sâmbătă dimineaţa, în localitatea Lunca de Jos, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul în care se aflau, cel mai probabil aceştia intoxicându-se cu monoxid de carbon.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca de Jos a fost solicitat sâmbătă dimineaţă să intervină la un apartament dintr-un bloc de locuit din centrul comunei, de unde ieşea fum.

''După pătrunderea în locuinţă, s-a constatat că înăuntru se aflau două persoane de sex masculin decedate. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă foarte mică, în jurul sobei, şi a fost lichidat de SVS'', a spus Alina Ciobotariu.

La rândul său, reprezentanţii IPJ Harghita au precizat pentru AGERPRES că cei doi bărbaţi - de 47 şi 62 ani - erau prieteni, se aflau în apartamentul unuia dintre ei şi dormeau în momentul izbucnirii incendiului.

Cel mai probabil, o bucată de jar a sărit pe mocheta de lângă sobă, a ars mocnit, iar bărbaţii s-au intoxicat cu fum.

Ancheta continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs tragedia. AGERPRES

×