x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Harghita: O nouă prelevare de organe la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc

Harghita: O nouă prelevare de organe la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc

18 Iun 2016   •   17:35
Harghita: O nouă prelevare de organe la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc

Mai multe echipe de medici specialişti au efectuat sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, o nouă prelevare de multi-organ, donatorul fiind un bărbat de 51 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral şi a intrat în moarte cerebrală.

Medicul specialist în chirurgie toracică la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc, Adrian Dobrică, a declarat că în cursul zilei de sâmbătă se vor preleva ficatul, cei doi rinichi, oase, tendoane şi piele. Familia nu şi-a dat acordul pentru prelevarea ochilor, iar inima şi plămânii nu se pot preleva din cauza unor probleme medicale pe care le are pacientul.

"Pentru spitalul nostru este cea de-a doua prelevare de organe în ultimele cinci săptămâni. De la acest pacient se vor preleva ficatul, rinichii, oasele, tendoanele şi tegumentele. Aceste organe vor reda viaţa la trei pacienţi şi mersul la trei sau patru pacienţi", a declarat dr. Dobrică.

Ficatul a fost prelevat de o echipă de la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti- Clinica de Chirurgie Hepatică şi Transplant, coordonată de dr. Vasile Lungu, rinichii se prelevează de o echipă condusă de dr. Dan Enache, de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca, oasele şi tendoanele vor fi prelevate de o echipă mixtă, formată din specialişti de la Clinica de Ortopedie a Spitalului Colentina din Bucureşti, coordonată de dr. Andrei Nica şi de la Clinica de Ortopedie din Tg Mureş, coordonată de dr. Levente Sarpati, iar tegumentele sunt prelevate cu ajutorul medicului rezident plastician Botond Janko, de la Spitalul de Urgenţă din Miercurea Ciuc.

Dr. Vasile Lungu, care a coordonat echipa care a prelevat ficatul, a declarat că intervenţia a decurs fără probleme, iar organul va fi transplantat unui pacient care este deja pregătit de specialiştii din Bucureşti.

"S-a prelevat ficatul de la un bărbat de 51 ani, care va ajunge la un primitor la Bucureşti. Multe date despre primitor nu ştiu să vă zic, dar ştiu că au fost chemaţi doi primitori, în decursul serii, atunci când s-a aflat că există acest donator şi unul din ei va beneficia de această operaţie", a spus dr. Vasile Lungu.

Bărbatul care a intrat în moarte cerebrală a fost găsit inconştient de familie şi, când a fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, s-a dovedit că suferise un accident vascular cerebral hemoragic şi intrase aproape instant în comă profundă.

Medicul neurochirurg Solti Norbert, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, a declarat că funcţiile vitale ale pacientului erau zero, fiind ţinut în viaţă doar de aparatele, şi după efectuarea testelor corespunzătoare, împreună cu medicii de la Terapie Intensivă, a fost declarată moarte cerebrală.

Dr. Adrian Dobrică a ţinut să mulţumească familiei pacientului, care a înţeles importanţa donării de organe şi a fost de acord cu acest gest extrem de nobil.

"Suntem foarte recunoscători că familia a înţeles importanţa donării de organe, au fost receptivi de la început, deşi trec printr-o mare tragedie şi exemplu lor este de urmat în perspectivă. Gestul este extrem de nobil, ca întotdeauna, şi denotă o mare-mare nobleţe sufletească şi altruism", a declarat dr. Adrian Dobrică.

Prima prelevare de organe efectuată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc a avut loc la începutul lunii mai, donatorul fiind un tânăr de 30 ani, aflat în moarte cerebrală în urma unui accident. AGERPRES

×
Subiecte în articol: prelevare de organe