x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Hunedoara: Peste 2.000 de turişti au schiat gratuit în Straja de Ziua Naţională

Hunedoara: Peste 2.000 de turişti au schiat gratuit în Straja de Ziua Naţională

01 Dec 2017   •   18:40
Hunedoara: Peste 2.000 de turişti au schiat gratuit în Straja de Ziua Naţională

Peste 2.000 de turişti au schiat gratuit vineri, de Ziua Naţională, în staţiunea Straja, din Valea Jiului, condiţia impusă de administratorii pârtiilor fiind ca schiorii să poarte asupra lor tricolorul. 

"Am dorit să arătăm că putem sărbători Ziua Naţională la munte, în natură, beneficiind de zăpadă şi de mişcare. Turiştii au fost încântaţi de ideea noastră şi au purtat tricolorul pe căciuli, ruscace, pe costumele de schi, iar unii chiar s-au pictat pe faţă", a declarat, pentru AGERPRES, cabanierul Emil Părău. 

Stratul de zăpadă bătută cu ratracul în Straja măsoară circa 40 de centimetri, iar pârtiile au fost pregătite pentru schi. Iubitorii sporturilor de iarnă au putut schia vineri pe pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui, iar sâmbătă se va deschide şi pârtia Mutu. 

Instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale. AGERPRES

×