x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale IGPF: Focuri de armă pentru prinderea unor contrabandiști cu țigări la Vicovu de Sus

IGPF: Focuri de armă pentru prinderea unor contrabandiști cu țigări la Vicovu de Sus

01 Sep 2017   •   13:04
 IGPF: Focuri de armă pentru prinderea unor contrabandiști cu țigări la Vicovu de Sus

Poliţiştii de frontieră din Vicovu de Sus au tras mai multe focuri de armă pentru a prinde mai multe persoane, care ar fi încercat să introducă ilegal în ţară peste 2.900 de pachete cu ţigări, un cetăţean ucrainean fiind reţinut, informează vineri IGPF.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră transmis vineri AGERPRES, în data de 31 august, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

"Astfel, în jurul orei 14,30, lucrătorii noştri au observat pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava, trei persoane care transportau mai multe colete voluminoase către interiorul ţării. Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care aceştia au abandonat coletele şi s-au îndreptat spre teritoriul statului vecin. Drept urmare, lucrătorii noştri au tras cinci focuri de avertisment în plan vertical, reuşindu-se reţinerea cetăţeanului ucrainean Gheorghe F., în vârstă de 34 ani. Imediat, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar în urma verificării zonei poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe colete cu ţigări, motiv pentru care acestea, împreună cu cetăţeanul ucrainean, au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor", se precizează în comunicat.

În urma inventarierii, arată sursa citată, ar fi rezultat cantitatea de 2.990 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 35.000 lei.

"Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetăţeanul ucrainean este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat", menţionează IGPF.

×