x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Încălțăminte contrafăcută de 3,6 milioane de lei, venită din USA, confiscată de inspectorii vamali

Încălțăminte contrafăcută de 3,6 milioane de lei, venită din USA, confiscată de inspectorii vamali

de Redacția Jurnalul    |    26 Iun 2023   •   23:30
Încălțăminte contrafăcută de 3,6 milioane de lei, venită din USA, confiscată de inspectorii vamali

Inspectorii vamali din Constanța au descoperit într-un container sosit din SUA încălțăminte contrafăcută în valoare de 3,6 milioane de lei.

Potrivit Autorității Vamale Române, luni, inspectorii din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au controlat mărfurile aflate într-un container sosit din SUA, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina.

În interiorul acestuia au fost descoperite 3.300 perechi de încălțăminte, susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru o marcă.

Valoarea estimată a bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 3.600.000 lei.

Mărfurile au fost confiscate.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: incaltaminte contrafacuta