x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Valea Oltului și breteaua de legătură cu A1, blocate de un incendiu devastator la Boița. O persoană a decedat

Valea Oltului și breteaua de legătură cu A1, blocate de un incendiu devastator la Boița. O persoană a decedat

de Redacția Jurnalul    |    10 Oct 2023   •   07:52
Valea Oltului și breteaua de legătură cu A1, blocate de un incendiu devastator la Boița. O persoană a decedat

Tragedie în această dimineață în localitatea Boița! Două case și o anexă gospodărescă au fost cuprinse de flăcări. După localizarea incendiului pompierii au găsit cadavrul unui bărbat de 70 de ani.

„Pompierii sibieni intervin de urgenţă în localitatea Boiţa pe strada Boişoara, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care se manifestă la două case de locuit. La faţa locului sunt mobilizate trei autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de primă intervenţie, un echipaj SMURD şi SVSU Boiţa. Incendiul se manifestă violent la două case şi o anexă gospodărească, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 mp”, a anunţat ISU Sibiu.

Traficul pe DN7 a fost oprit, anunță Centrul Infotrafic: „Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers ale DN 7, la kilometrul 251, în localitatea Boița, județul Sibiu, din cauza unui incendiu. La fața locului sunt prezente echipaje de pompieri, care acționează pentru lichidarea incendiului. De asemenea, este blocată și breteaua de legătură cu A1″, precizează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu..”

×
Subiecte în articol: incendiu sibiu Boița