x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu în Gara Cluj-Napoca. Două vagoane au luat foc, iar un bărbat cu arsuri a ajuns la spital. Poliția a deschis dosar penal

Incendiu în Gara Cluj-Napoca. Două vagoane au luat foc, iar un bărbat cu arsuri a ajuns la spital. Poliția a deschis dosar penal

de Redacția Jurnalul    |    07 Ian 2024   •   09:59
Incendiu în Gara Cluj-Napoca. Două vagoane au luat foc, iar un bărbat cu arsuri a ajuns la spital. Poliția a deschis dosar penal
Sursa foto: Captura video Monitorul de Cluj

Pompierii au intervenit duminică dimineața la un incendiu produs la două vagoane dintr-o garnitura dezafectată, garată pe o linie adiacentă din Gara Cluj-Napoca. Un bărbat cu arsuri ușoare și suspiciuni de intoxicație cu fum a fost transportat la spital.

„Incendiul a fost lichidat, iar persoana consultată, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primei evaluări acesta prezenta arsuri superficiale la nivelul feței și suspiciuni de intoxicație cu fum”, anunță ISU Cluj.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit duminică dimineața pentru stingerea flăcărilor care au cuprins două vagoane staționate în Gara Cluj-Napoca.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor, care au acționat pentru stingerea flăcărilor, ce se manifestau în două vagoane dintr-o garnitura dezafectată, garată pe o linie adiacentă din Gara Cluj-Napoca.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și vătămare corporală din culpă, ca urmare a unui incendiu care a cuprins două vagoane dezafectate, în gara municipiului Cluj-Napoca.

„La data de 7 ianuarie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca au demarat cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și vătămare corporală din culpă, ca urmare a unui incendiu care a cuprins două vagoane dezafectate, în gara municipiului Cluj-Napoca”, transmite IPJ Cluj.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu gară cluj-napoca vagoane