Încendiu într-un bloc din Galați. O femeie a ajuns la spital, zeci de persoane au fost evacuate
Un incendiu a avut loc într-un bloc din centrul orașului Galați. Focul a izbucnit într-un apartament în care se afla o femeie în vârstă. Bătrână a fost salvată de pompieri și apoi a fost transportată la spital, în timp ce vecinii ei au fost evacuați.
În apartamentul situat la etajul I se afla o femeie în vârstă de 87 de ani și câinele ei. Pompierii au reușit să o salveze pe femeie și au trimis-o la spital pentru că bătrâna s-a intoxicat cu fum.
12 persoane din bloc au ieșit singure în stradă. Alte opt persoane, dintre care doi copii, au fost ajutate de pompieri să iasă din blocul plin de fum. Câinele nu a mai putut fi salvat, deși pompierii i-au făcut manevre de resuscitare.
În timpul incendiului a ars mobilierul dintr-o cameră. La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, autoscara și două echipaje SMURD. Pompierii au stabilit că, probabil, incendiul a fost provocat de o problemă la instalația electrică.
(sursa: Mediafax)

Ştiri din .ro
Aleksei Navalnîi anunţă prin Instagram că "totul este bine" la închisoare
Miliția s-a întors. 8 polițiști reținuți pentru TORTURĂ!
Atac terorist în Suedia
Polițiștii care au greșit la Onești, dați pe mâna Parchetului
Polițiștii care au greșit la Onești, dați pe mâna Parchetului
Vaccinarea anti-Covid-19. Peste 38.500 de români, imunizați în ultimele 24 de ore
Operațiunea „Trump se întoarce pe 4 martie”. Măsuri sporite de securitate la Capitoliu
Criminalul de la Onești, transferat la Spitalul Județean Bacău, „Starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră”
O fostă concurentă de la iUmor a povestit cum a fost abuzată de medicul stomatolog

VIDEO: Cîţu: Nu iau în calcul schimbarea pragului privind infectările cu SARS-CoV-2 în Capitală propusă de HORECA
Ministerul Sănătății e de acord cu renunțarea la mască în timpul orelor de sport din aer liber
Trei tineri premiați cu câte 10.000 de lei la concursul ”Bursa pentru Educație Vocațională”
