Un incendiu a afectat, în noaptea de duminică spre luni, acoperişul patinoarului din municipiu Gheorgheni, pompierii reuşind să intervină prompt şi să limiteze efectele focului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat pentru AGERPRES că în incendiu a ars acoperişul patinoarului, din fibră de sticlă şi azbociment, pe o suprafaţă de 10 metri pătraţi, izolaţia aferentă şi instalaţia electrică pe o lungime de cinci metri liniari.
S-a acţionat cu două echipaje de pompieri de la Detaşamentul ISU Gheorgheni şi un echipaj de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lăzarea. Intervenţia a durat peste două ore, întrucât a fost nevoie de decopertarea acoperişului, pentru identificarea eventualelor focare.
Specialiştii au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric produs de un cablu defect sau izolat necorespunzător.
Pagubele au fost evaluate la 100.000 lei, pompierii reuşind să salveze bunuri în valoare de 700.000 lei. www.agerpres.ro