x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu puternic la un centru de reciclare din Ilfov

Incendiu puternic la un centru de reciclare din Ilfov

de Redacția Jurnalul    |    17 Apr 2025   •   08:10
Incendiu puternic la un centru de reciclare din Ilfov
Sursa foto: Hepta

Un incendiu puternic a avut loc joi dimineața la un centru de reciclare din localitatea Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.

Potrivit ISU București-Ilfov, la sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără violentă și degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați.

Au ars hârtie, carton, materiale plastice depozitate în stive, cu înălțime de aproximativ 4 metri, din curtea centrului.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului a fost constituit un dispozitiv circular de intervenție.

De asemenea, pentru informarea populației din zonă a fost remis și un mesaj RO-ALERT.

Nu au fost înregistrate victime.

La fața locului au intervenit 11 autospeciale de stingere, două cisterne de mare capacitate, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.

La ora transmiterii știrii, incendiul este localizat, iar pompierii lucrează la identificarea și lichidarea ultimelor focare.

Dispozitivul de intervenție a fost redimensionat, la fața locului au rămas 4 autospeciale de stingere și echipajul SMURD.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu centru reciclare ilfov