Vecinii au sunat la 112 după ce au văzut flăcările care au cuprins casa şi atelierul de tâmplărie.
„Un incendiu violent a izbucnit, în această noapte, într-o gospodărie din orașul Bucecea.
Vecinii sunt cei care au văzut flăcările și au sunat la 112.
La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pompierii voluntari din orașul Bucecea, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Aceștia au constatat că ardeau un atelier și casa, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte construcții din apropiere.
Pompierii au scos din interior două butelii, eliminând riscul de explozie. Incendiul a fost stins după mai bine de o oră", au scris reprezentanții ISU Botoșani.
Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică.
ISU Botosani