x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incident dramatic în Târgu Jiu! O fetiţă riscă să rămână fără vedere la un ochi după ce a fost mutilată de un câine maidanez

Incident dramatic în Târgu Jiu! O fetiţă riscă să rămână fără vedere la un ochi după ce a fost mutilată de un câine maidanez

20 Noi 2017   •   13:53
Incident dramatic în Târgu Jiu! O fetiţă riscă să rămână fără vedere la un ochi după ce a fost mutilată de un câine maidanez

Caz halucinant la Târgu Jiu! La 9 luni de la atac, procurorii au clasat cazul fără ca fata de 7 ani să fie supusă unei expertize medicale, susţin părinţii ei. Oamenii nu au avut bani de avocat, aşa că dosarul s-a închis pur şi simplu.

Pe obrazul fetiţei se văd încă urmele atacului. A fost desfigurată de un câine maidanez în faţa blocului, până să fie salvată din colţii animalului de un vecin. La 9 luni de la atac, Denisa nu mai vede cu ochiul drept.

Mama fetiţei: "Ea dacă nu ar avea ochelari, şi-ar pierde vederea şi mai rău." 

Denisa are nevoie urgentă de o operaţie. Însă puţinii bani pe care mama ei îi strânge nu îi ajung nici pentru tratament. Nimeni nu plăteşte pentru ce i s-a întâmplat. Procurorii nu au găsit niciun vinovat şi au clasat cazul.

Mama fetiţei: "Nu mă ia în calcul nimeni, doamnă. Şi la domnu' Bărăgan... Mi-a zis cu cine să mă judec eu, cu câinele?"

Ancheta s-ar fi rezumat la declarația mamei și a unui martor şi nimic altceva. Nu s-a făcut expertiză medicală, iar la dosar a rămas doar un certificat cu 16 zile de îngrijiri. Iar pentru ca vreo persoană să fie trasă la răspundere pentru ceea ce i s-a întâmplat Denisei, copilul ar fi trebuit să aibă 60 de zile de îngrijiri medicale. 

Mama fetiţei: "Nu s-a făcut nimic. După care mi-a venit o hârtie din aia ca un fel de decizie, nu ştiu cum, că cică s-ar fi jucat ea cu câinele, dar eu nu prea cred."

Familia Denisei nu a avut bani pentru avocat. Nu are bani nici pentru intervenţie chirurgicală. Între timp, pe lângă bloc au apărut iar maidanezii.

Autoritățile din Targu Jiu au anunțat ca acțiunea de ridicare a câinilor fără stăpân din oraș a fost suspendată pentru că nu mai sunt locuri în padoc.Observator.tv

×