x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incredibil! Un bărbat din Vaslui a pierdut procesul prin care cerea anularea decesului

Incredibil! Un bărbat din Vaslui a pierdut procesul prin care cerea anularea decesului

15 Mar 2018   •   15:05
Incredibil! Un bărbat din Vaslui a pierdut procesul prin care cerea anularea decesului

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Vaslui, declarat decedat în 2016, deşi este în viaţă, a pierdut procesul prin care cerea anularea declarării decesului.

Constantin Reliu spune că a pierdut procesul pentru că a formulat prea târziu calea de atac. Mai precis, la aproximativ doi ani de la pronunţarea decesului, solicitarea fiindu-i respinsă ca inadmisibilă din punct de vedere procedural. "În acte sunt mort, deşi trăiesc. Nu am nicio sursă de venit, iar din cauză că în acte figurez ca fiind decedat,  nu mă pot angaja, nu pot face nimic în ţară", a declarat bărbatul, potrivit agerpres.ro.

Constantin Reliu a plecat în 1992 la muncă în Turcia, ultima dată vizitându-şi familia în anul 1999. Din cauza neînţelegerilor din familie, el susţine că a rupt legătura cu rudele şi s-a stabilit în Turcia. În anul 2013, fiindcă nu mai primise nicio veste de la bărbat, soţia a solicitat în instanţă declararea decesului acestuia, ceea ce s-a întâmplat în anul 2016. 

La începutul acestui an, Constantin Reliu a fost depistat de autorităţile din Turcia având documentele de şedere expirate, motiv pentru care a fost expulzat, iar la sosirea în ţară a aflat că este declarat decedat.

Bărbatul spune că doreşte să se reîntoarcă în Turcia, unde pretinde că are o firmă, dar pentru a-şi redobândi identitatea, trebuie să se adreseze din nou instanţei.http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: bărbat declarat mort desi traieste