x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale INFOTRAFIC - Calvar pentru şoferi, pe un important drum naţional se va circula restricţionat

INFOTRAFIC - Calvar pentru şoferi, pe un important drum naţional se va circula restricţionat

08 Mar 2016   •   18:29
INFOTRAFIC - Calvar pentru şoferi, pe un important drum naţional se va circula restricţionat
Sursa foto: Vaivoda Vlad Stefan

  Circulaţia rutieră pe DN 7 (E 81) va fi restricţionată, începând de marţi şi până în 30 iunie, traficul rutier desfăşurându-se pe o singură bandă a drumului la kilometrul 200, în afara localităţii vâlcene Călimăneşti, unde se fac lucrări de consolidare a viaductului peste malul lacului Cozia.

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, începând de marţi, la kilometrul 200+700 de metri al DN 7,  anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Astfel, pe o distanţă de 200 de metri, până la kilometrul 200+900 de metri, autovehiculele vor circula alternativ pe o singură bandă a drumului, traficul rutier fiind dirijat cu ajutorul piloţilor de circulaţie.

Restricţia este impusă întrucât se fac lucrări de consolidare a viaductului peste malul Lacului Cozia.

Autorităţile estimează că traficul va fi restricţionat până pe data de 30 iunie.

Poliţiştii le recomandă şoferilor care trec prin acea zonă să  circule preventiv şi să-şi rezerve o perioadă suplimentară de timp pentru parcurgerea acestui tronson   de drum.

×
Subiecte în articol: valea oltului viaduct