x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Întâlnire Firea + 6, la primărie

Întâlnire Firea + 6, la primărie

28 Iun 2016   •   19:20
Întâlnire Firea + 6, la primărie
Sursa foto: DIANA OROS

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, s-a întâlnit ieri cu cei șase primari de sector pentru a discuta despre măsurile prioritare care trebuie luate în București, printre acestea numărându-se deschiderea de noi piste pentru biciclete, creșterea numărului locurilor de parcare, dezinsecția, deratizarea și schimbarea programului pentru mașinile de salubritate.

„Am stabilit de comun acord să existe un program coerent, astfel încât maşinile de salubritate să nu mai încurce traficul pe aleile circulate, în special la ore de vârf. Mă refer - dimineaţa, când pleacă cetăţenii la serviciu, sau seara când se întorc. Curăţenia este o prioritate pentru noi toţi, dar şi programul trebuie să fie unul adecvat, pentru a nu îngreuna circulaţia în timpul zilei", a spus edilul, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB, după consultare cu primarii de sectoare. Rămâne de văzut ce program vor avea mașinile de gunoi, pentru că nici varianta lucrului în timpul nopţii nu este agreată, deoarece unii cetăţeni au semnalat faptul că maşinile de salubritate fac gălăgie, a precizat Gabriela Firea. „De comun acord am stabilit să se creioneze un program al acestor maşini care să nu deranjeze nici somnul cetăţenilor în cartiere, dar nici să nu blocheze căile de acces spre marile bulevarde", a spus primarul general.

În ce priveşte dezinsecţia şi deratizarea, Gabriela Firea a subliniat că acestea trebuie efectuate în regim de urgenţă în întreaga Capitală, solicitând găsirea unor soluţii chiar în cursul zilei. „A fost o licitaţie contestată în instanţă. Procedura este blocată în acest moment, de aceea am luat măsurile necesare pentru a merge pe o procedură simplificată", a precizat Firea.

În cadrul întâlnirii primarilor din București  s-a discutat şi despre existenţa unui program coordonat pentru reparaţii, din partea furnizorilor de utilităţi.

×