x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Intervenţii chirurgicale la persoane suspecte sau confirmate cu COVID-19, în Arad

Intervenţii chirurgicale la persoane suspecte sau confirmate cu COVID-19, în Arad

21 Apr 2020   •   21:10
Intervenţii chirurgicale la persoane suspecte sau confirmate cu COVID-19, în Arad

O echipă medicală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a făcut, în ultima perioadă, 11 intervenţii chirurgicale la pacienţi care sunt fie confirmaţi cu virusul COVID-19, fie suspecţi în aşteptarea rezultatului testării.

Potrivit unui comunicat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad transmis, marţi, s-a format o echipă medicală multidisciplinară pentru a se putea realiza intervenţii chirurgicale, urologice, ortopedice sau oncologice.

„Echipa medicală de pe Secţia Clinică Chirurgie Generală II, din incinta fostului Spital Municipal, a efectuat în această perioadă 11 intervenţii chirurgicale! Pacienţii care au ajuns pe această secţie sunt fie confirmaţi cu virusul COVID-19, fie suspecţi în aşteptarea rezultatului testării. Secţia Clinică Chirurgie Generală II este una dintre secţiile unde sunt trataţi pacienţii confirmaţi cu virusul COVID-19. Deoarece secţia beneficiază de un Bloc Operator dotat complet, s-a format o echipă medicală multidisciplinară pentru a se putea realiza intervenţii chirurgicale, urologice, ortopedice sau oncologice”, se arată în comunicat.

Medicul chirurg Gigi Aiordăchioae, coordonator Secţia Clinică Chirurgie Generală II – COVID-19, susţine că sunt pacienţi confirmaţi sau suspecţi de COVID-19 care ajung la spital cu urgenţe chirurgicale.

„Prima pacientă, de când avem COVID-19 în Arad, care a fost operată în regim de urgenţă, a venit pe 26 martie, fiind transferată direct de la spitalul din Suceava. De cele mai multe ori nu avem timp să aşteptăm rezultatul testării. Intrăm direct în sală şi operăm! Acest lucru nu înseamnă cu suntem eroi, suntem medici şi trebuie să ne facem datoria”, a explicat acesta.

Medicul arădean a precizat că singura diferenţă în ceea ce priveşte realizarea intervenţiilor chirurgicale de la apariţia COVID-19 constă în faptul că acum personalul medical poartă echipament cu un grad înalt de protecţie, care nu este chiar foarte comod.

„Intervenţiile şi tratamentul pacienţilor se desfăşoară în condiţii foarte grele, datorate acestui echipament, lucru care ne face munca – atât a medicilor, cât şi a asistentelor, infirmierelor şi brancardierilor extrem de dificilă. Avem nevoie de susţinere, încredere şi apreciere din partea cetăţenilor, dar nu de titulaturi de eroi”, a conchis Aiordăchioae.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coronavirus Arad