x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Întorsătură și mai sinistră în crima de la Sf. Gheorghe. Ucigașul ar fi mâncat bucăți din victimă

Întorsătură și mai sinistră în crima de la Sf. Gheorghe. Ucigașul ar fi mâncat bucăți din victimă

28 Noi 2017   •   15:31
Întorsătură și mai sinistră în crima de la Sf. Gheorghe. Ucigașul ar fi mâncat bucăți din victimă

Ancheta desfăşurată de procurori în cazul crimei petrecute săptămâna trecută la Sfântu Gheorghe a scos la iveală că adolescentul în vârstă de 16 ani, suspectat de comiterea faptei, ar fi mâncat bucăţi din corpul victimei. 

Procurorul Andrian Baciu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că tânărul a recunoscut că este consumator de substanţe volatile, respectiv Prenandez, de la vârsta de 7 ani, precum şi faptul că a lovit victima cu un bolovan, spărgându-i capul, i-a decupat faţa cu un ciob de sticlă şi a mâncat o bucată din mandibula acestuia. 

Potrivit procurorului, tânărul a declarat în faţa anchetatorilor că nu are niciun fel de remuşcări pentru fapta comisă. 

"Practic, cadavrul era desfigurat, am identificat victima după amprente (...) Tânărul a declarat că nu regretă nimic, nu are nicio remuşcare şi că şi-ar repeta fapta. A fost arestat pentru 30 de zile, iar azi va fi dus la Spitalul Jilava pentru expertiză psihiatrică", a declarat procurorul Adrian Baciu. 

El a menţionat că tânărul, care fusese încredinţat spre creştere bunicii, ar fi fost internat în urmă cu câţiva ani la psihiatrie pentru dezintoxicare iar în ultima perioadă a fost văzut în mod frecvent în anturajul unor persoane fără adăpost care trăiesc sub un pod dezafectat peste râul Olt, aflat la intrarea în municipiul Sfântu Gheorghe, unde, de altfel, s-a comis crima. 

Victima, un tânăr în vârstă de 21 de ani, era din localitatea Hetea şi vagabonda prin Sfântu Gheorghe, a mai precizat procurorul Adrian Baciu. AGERPRES

×