x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale JUDEȚUL BRAȘOV: TRAFICUL PE DN1E ESTE OPRIT, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT RUTIER

JUDEȚUL BRAȘOV: TRAFICUL PE DN1E ESTE OPRIT, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT RUTIER

12 Feb 2017   •   12:30
JUDEȚUL BRAȘOV: TRAFICUL PE DN1E ESTE OPRIT, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT RUTIER

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că din cauza unei coliziuni frontale dintre două autoturisme, circulația pe DN1E Brașov — Poiana Brașov este momentan întreruptă pe ambele sensuri la kilometrul 10.

Două persoane au fost rănite duminică la prânz, în urma unui accident petrecut între două autoturisme de teren, pe drumul dintre Braşov şi Poiană. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie IPJ Braşov, Gabriela Dinu, a declarat pentru AGERPRES că este vorba despre două autoturisme de teren, unul care urca şi altul care cobora din staţiune. 

"Autoturismul care cobora din staţiune a acroşat într-o curbă maşina care urca în care era doar şoferul. Cele două persoane din maşina care a produs accidentul au rămas încarcerate şi a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare. Ambele persoane erau conştiente", potrivit sursei citate. 

În maşina care a produs accidentul se afla un copil de 12 ani şi un bărbat de 52 de ani. Copilul de 12 ani a suferit o fractură de femur şi a fost transportat la Spitalul Clinic de Copii, iar bărbatul de 52 de ani politraumatizat, cu traumatisme toraco-abdominal şi la membrele inferioare. 

Intervenţia a fost una dificilă deoarece cele două persoane au fost prinse sub bordul maşinii şi a fost nevoie de îndepărtarea acestuia, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov,cpt. Ciprian Sfreja. 

La locul accidentului s-au deplasat trei echipaje SMURD, unul de descarcerare şi un echipaj cu apă şi spumă. 

Circulaţia pe drumul de Poiană a fost oprită pentru efectuarea cercetărilor şi acordarea primului ajutor, potrivit sursei citate. 

Aproximativ în acelaşi timp, alte două accidente s-au produs pe drumul dintre Râşnov şi Poiana Braşov, fără victime, iar altul la Pârâul Rece, cu o victimă care a refuzat transportul la spital, informează purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Braşov, dr. Adriana Palaghiea. AGERPRES

 

×