x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Lucrări pe Autostrada Soarelui. Restricții din cauza unor lucrări

Lucrări pe Autostrada Soarelui. Restricții din cauza unor lucrări

de Redacția Jurnalul    |    16 Mai 2023   •   10:10
Lucrări pe Autostrada Soarelui. Restricții din cauza unor lucrări

Șoferii care circulă pe Autostrada Soarelui au parte marți de restricții din cauza unor lucrări.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București - Constanța, circulația rutieră pe ambele sensuri de mers, la km 132, este deviată din banda 2 în banda 1 pe o distanță de aproximativ 300 m(lucrări la rosturile de la pod).

De asemenea, pe ambele sensuri de mers, la km 132 este deviată din banda 2 în banda 1 pe o distanță de aproximativ 300 m(lucrări la rosturile de la pod).

Se estimează reluarea circulației pe ambele benzi în jurul orei 18:30.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Autostrada Soarelui restricţii