Un marş ciclistic, la care toţi participanţii vor purta culoarea mov, dar şi un flashmob cu numele de "Purple Salsa" vor avea loc duminică, pentru a marca Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Epilepsiei, au informat organizatorii. Desfăşurat pentru al cincilea an consecutiv, "Purple Salsa", organizat de Asociaţia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare, la ParkLake din Bucureşti, va începe la ora 17,00 şi va reuni apropiaţi ai bolnavilor de epilepsie şi dansatori de salsa de la cele mai importante şcoli de profil din Capitală.
De asemenea, Societatea Română Împotriva Epilepsiei, Fundaţia Română de Neurologie şi Epileptologie, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti organizează un marş ciclistic, la care toţi participanţii vor purta culoarea mov. Acesta se va desfăşura duminică, între orele 9,00 - 13,00, pe următorul traseu: Ateneul Român - Calea Victoriei (Cercul Militar, stânga) - Piaţa Universităţii (stânga) - bd. Nicolae Bălcescu - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Ateneul Român. Deplasarea participanţilor se va face prin locurile special amenajate acolo unde acestea există, precum şi pe banda I de circulaţie a sensului de mers, sub îndrumarea Asociaţiei Pedalăm Pentru Oameni.
Cu acelaşi prilej, la solicitarea tuturor organizaţiilor implicate, mai multe obiective din Bucureşti vor fi iluminate în mov - culoarea asociată în întreaga lume cu epilepsia: Ateneul Român, Palatul Suţu şi fântânile de pe bd. Unirii, cu ajutorul reprezentanţilor acestor edificii, respectiv al Apa Nova.
Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Epilepsiei (26 martie) este denumită şi Purple Day, culoarea mov fiind aleasă să reprezinte cauza bolnavilor de epilepsie pentru că este cea a lavandei - plantă asociată cu singurătatea şi izolarea. Asociaţia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare marchează în fiecare an Ziua internaţională a luptei împotriva epilepsiei prin dans pentru ca persoanele afectate de această boală să nu se simtă izolate.
În România, sunt aproximativ 200.000 de pacienţi cu epilepsie, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dar medicii cred că numărul acestora ar fi mai mare, de 300.000 - 500.000.