Joi dimineața, în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72, în comuna Dragodana, județul Dâmbovița.
Conform primelor date, accidentul a implicat o autospecială a IPJ Teleorman, condusă de un agent de poliție în vârstă de 43 de ani, și un autoturism condus de o femeie de 35 de ani.
Nicio persoană nu a fost rănită în urma coliziunii.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative pentru consum de alcool.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului și eventualele responsabilități.
(sursa: Mediafax)


