Mădălin a suferit un accident de bicicletă pe data de 7 iulie. Imediat a fost transportat la Spitalul Orășenesc Urlați, unde a fost preluat de medicul de gardă.
Tânărul spune că avea două găuri în picior, așa că medicul l-a cusut și l-a trimis acasă.
”S-a uitat la rana de la picior, mi-a făcut un antitetanos, apoi m-a cusut și pansat. Mi-a spus să mă duc acasă și să revin a doua zi pentru schimbarea pansamentului. Când am ajuns acasă mă simțeam rău, iar prin pansament curgea sânge. Amețeam, nu puteam sta în picioare.
A doua zi am fost la spital, unde m-a văzut alt medic. Acesta mi-a schimbat pansamentul și mi-a spus că nu-i place umflătura din zona rănii și să pun gheață. Apoi, o dată la două zile am fost la spital să mă panseze, iar pe 18 iulie mi-au scos firele. Mi-au dat rețetă să cumpăr Nurofen și să iau antibiotic timp de 7 zile” susține pacientul.
Mădălin a plecat în Olanda pe data de 20 iulie. Acolo era angajat cu contract la un abator. Când a ajuns acolo însă, după un drum atât de lung, piciorul era atât de umflat și dureros încât acesta nu s-a mai putut deplasa.
Și-a anunțat șeful că are o problemă medicală, iar acesta l-a trimis la o clinică de unde trebuia să i se elibereze concediul medical.
”Pe 28 iulie am fost la o clinică, în Herpen, localitatea cea mai apropiată de locul în care avem cazarea, iar când am urcat treptele pur și simplu a pleznit pielea din jurul cusăturii. Medicul care m-a consultat mi-a spus că am un obiect străin în picior și că trebuie să mă deschidă, cum se spune popular. Mi-a făcut imediat anestezie locală, iar după ce m-a tăiat a scos un fier lung de vreo 8 cm. Era chiar mânerul de la frâna de mână de la bicicletă! Atât eu, cât și doctorul am fost șocați. Ne uitam la bucata de metal și nu ne vedeam să credem. Am stat cu acel corp străin în picior trei săptămâni!” povestește tânărul, potrivit observatorph.ro.
Când și-a rugat soția să îi trimită o poză cu bicicleta cu care a avut accidentul, Mădălin a realizat că lipsea chiar mânerul de la frâna de mână.
Chiar dacă obiectul străin i-a fost scos din picior, tânărul așteaptă acum rezultatul unor investigații medicale complexe.
”Mi-au spus că este posibil să fiu operat din nou dacă se constată că mi-a mai rămas vreun fragment de metal în picior. În fiecare zi merg la control, urmează să fac și recuperare medicală. Am avut noroc cu asigurarea medicală. Operația, tratamentul, toate au fost gratuite, altfel m-ar fi costat o avere” spune pacientul.
Mădălin se luptă în continuare cu durerile și speră să nu rămână cu sechele după incident.
Reprezentanții Spitalului Orășenesc Urlați susțin că a fost demarată o anchetă internă.
”Am luat act de aspectele sesizate de dvs în data de 31.07.2023 pe adresa de poștă electronică a instituției noastre și vă comunicăm faptul că la nivelul unității noastre spitalicești a fost demarată o cercetare internă cu privire la situația sesizată, urmând ca la finalizarea acesteia să fie luate măsurile legale ce se impun”.