x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Medici chinezi care au luptat contra COVID-19, în Maramureș

Medici chinezi care au luptat contra COVID-19, în Maramureș

09 Apr 2020   •   20:52
Medici chinezi care au luptat contra COVID-19, în Maramureș

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a anunțat că vrea să aducă doi medici chinezi care au luptat împotriva COVID-19 și care pot să ofere expertiză spitalelor din județ, cerând, în acest sens, sprijinul ambasadorului Chinei în România.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Maramureș transmis, joi, există și posibilitatea ca medici din spitale din China să intre în video-conferință cu medicii din județ pentru un schimb de experiență.

„Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a avut, joi, o conferință telefonică cu Jiang Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, subiectul fiind găsirea oportunități comune de cooperare în lupta împotriva răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2. Șeful administrației maramureșene și-a exprimat dorința de a primi în spitalele din Maramureș doi medici chinezi care au luptat în spitalele din China împotriva Covid-19, dispuși să lucreze și să ofere expertiza necesară în lupta împotriva pandemiei. Totodată, s-a reliefat posibilitatea ca, printr-un sistem de video-conferință, personalul medical de specialitate din cele două spitale aflate în subordinea CJ să vină în contact cu medicii chinezi, pentru a realiza un schimb de experiență pe această temă”, se arată în comunicat.

Gabriel Zetea a afirmat că autoritățile județene sunt dispuse să-i primească pe cei doi medici chinezi și să se ocupe de toate cele necesare pentru ca ei să-și desfășoare activitatea în Maramureș.

„În județ nu există în acest moment o răspândire accentuată cu noul coronavirus, dar ne așteptăm ca, în perioada următoare, numărul să crească și de aceea am avea nevoie de experiența unor medici chinezi, care deja au efectuat astfel de activități, care au tratat pacienți infectați și care să împărtășească din experiența lor personalului medical maramureșean”, a explicat șeful CJ Maramureș.

Ambasadorul Republicii Populare Chineze a declarat, în cadrul conferinței telefonice cu Gabriel Zetea, că partea chineză își dorește intensificarea eforturilor bilaterale pentru combaterea epidemiei, colaborarea în domeniul producției și achiziției de echipamente medicale, precum și schimburi de experiență între personalul sanitar.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: medici chinezi în românia