x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Metrorex susţine că funcţionează la capacitate maximă, la orele de vârf; 60 de trenuri sunt în circulaţie pe întreaga reţea de metrou

Metrorex susţine că funcţionează la capacitate maximă, la orele de vârf; 60 de trenuri sunt în circulaţie pe întreaga reţea de metrou

19 Oct 2016   •   14:38
Metrorex susţine că funcţionează la capacitate maximă, la orele de vârf; 60 de trenuri sunt în circulaţie pe întreaga reţea de metrou
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Metrorex funcţionează la capacitate maximă, numărul total de trenuri puse în circulaţie pe Magistralele 1, 2 şi 3, la orele de vârf, fiind de 60, dintre care 22 pe Magistrala 2, a anunţat, miercuri, compania de transport. 

"Informăm publicul călător că Metrorex funcţionează la capacitate maximă. Zilnic, la orele de vârf de trafic, pe Magistralele 1, 2 şi 3, sunt introduse în circulaţie câte un tren suplimentar, având în total 60 de trenuri în circulaţie pe întreaga reţea de metrou. Facem precizarea că pe Magistrala 2, care în prezent transportă cel mai mare număr de călători - peste 45 % din totalul călătorilor transportaţi, se asigură un interval de circulaţie de 3 minute, maxim din punct de vedere tehnic. Această înseamnă că sunt în circulaţie un număr de 22 de trenuri la orele de vârf de trafic pe această magistrală", precizează Metrorex. 

Potrivit sursei citate, în perioada următoare se va evita, în perioadele de vârf, sosirea simultană a trenurilor la peroanele staţiilor unde se înregistrează trafic mare de călători. 

"Pentru asigurarea transferului de călători între tren şi peronul staţiilor, cât şi a evacuării călătorilor de la peronul staţiilor către vestibule şi/sau pasajele de legătură între staţii, în condiţii de siguranţă şi confort, au fost dispuse câteva măsuri organizatorice: evitarea în perioada de vârf de trafic a sosirii simultane a trenurilor la peroanele staţiilor unde se înregistrează trafic mare de călători, iar infrastructura şi instalaţiile aferente nu permit o defluire optimă a călătorilor (Piaţa Unirii, Piaţa Victoriei, Dristor); suplimentarea cu personal de conducere a trenurilor pentru micşorarea timpilor de întoarcere a trenurilor la capetele de magistrale prin preluarea rapidă a comenzilor de la posturile opuse de conducere a trenurilor", se arată în comunicatul companiei. 

Metrorex menţionează, totodată, că instalaţia de ventilaţie din trenuri funcţionează la capacitate maximă şi sugerează călătorilor "să apeleze şi la varianta deschiderii geamurilor rabatabile pentru o mai bună aerisire a vagoanelor". 

"(...) anunţăm că instalaţia de ventilaţie din tren funcţionează la capacitate maximă şi rugăm călătorii să apeleze şi la varianta deschiderii geamurilor rabatabile pentru o mai bună aerisire a vagoanelor. De asemenea, Metrorex are încheiată o Reglementare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă printr-un Ordin intern de serviciu prin care, în cazul unei probleme medicale a unui călător petrecută în tren şi pentru a nu pune viaţă acestuia în pericol 'plecarea trenului din staţie este condiţionată de predarea călătorului către echipa medicală'", susţin reprezentanţii Metrorex. 

Marţi dimineaţă, circulaţia metroului pe relaţia Piaţa Unirii - Romană - Aviatorilor s-a desfăşurat cu dificultate, trenurile înregistrând întârzieri, din cauză că, în staţii diferite, trei femei au leşinat, fiind nevoie de intervenţia SMURD. 

Potrivit reprezentanţilor companiei Metrorex, la ora 8:42, la Piaţa Romană i s-a făcut rău unei femei, la ora 8:57, în staţia Piaţa Victoriei o altă femeie a leşinat în tren, un caz similar fiind înregistrat la ora 9:10 în Piaţa Aviatorilor. 

Oficialii Metrorex au precizat că întârzierile acumulate au ajuns la 14 minute între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei 1 şi de opt minute între Piaţa Victoriei 1 şi Pipera.AGERPRES

×