x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Coliziune între un TIR și un microbuz în Iași: o persoană încarcerată, două rănite

Coliziune între un TIR și un microbuz în Iași: o persoană încarcerată, două rănite

de Redacția Jurnalul    |    10 Apr 2025   •   13:00
Coliziune între un TIR și un microbuz în Iași: o persoană încarcerată, două rănite
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

Un microbuz cu șase persoane la bord a fost implicat, joi, într-o coliziune cu un TIR, în localitatea Moțca din județul Iași, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași.

Cinci dintre ocupanții microbuzului au reușit să iasă, însă o persoană a rămas încarcerată în urma impactului. Potrivit primelor evaluări, două victime au nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de intervenție și stingere cu modul de descarcerare de la Secția de Pompieri Pașcani, precum și trei echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: microbuz tir accident