Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpulung, județul Argeș, au fost sesizați, prin apel la 112 cu privire la faptul că, într-o zonă forestieră localitatea Dârmănești, un bărbat s-a răsturnat cu tractorul.
Din verificările preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 45 de ani, din Dârmănești, care a mers cu un tractor agricol, pe un drum forestier și, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, s-a răsturnat.
Din păcate, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, bărbatul a fost declarat decedat. Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.
(sursa: Mediafax)