x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Municipiul Iași a intrat în scenariul roșu

Municipiul Iași a intrat în scenariul roșu

19 Mar 2021   •   12:55
Municipiul Iași a intrat în scenariul roșu
Sursa foto: Hepta

Municipiul Iași a atins, vineri, o rată de infectare de peste trei cazuri la mia de locuitori, respectiv 3,12 cazuri, și a intrat în scenariul roșu.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se va întruni pe parcursul zilei pentru a stabili restricțiile care se vor aplica în următoarele două săptămâni.

Alte patru comune din județ se află în scenariul roșu: Miroslava, Tomești, Valea Lupului și Roșcani.

În scenariul roșu se închid restaurantele, cafenelele, sălile de spectacole, cinematografele, sălile de jocuri de noroc. Școlile vor funcționa la fel ca până acum, în scenariul galben, însă anii terminali vor intra în sistem hibrid.  

 

×
Subiecte în articol: iasi scenariul rosu