O bătrână de 72 de ani, imobilizată la pat, din satul Tămăşeni, judeţul Neamţ, a murit miercuri într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa, ea fiind găsită decedată de pompierii sosiţi să stingă focul.
Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitan Andrei Grancea, incendiul a fost anunţat de un vecin, care a specificat faptul că în interior se află o bătrâna imobilizată la pat.
În zonă s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
Când echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului, locuinţa ardea şi incinta era inundată cu fum, pompierii găsind femeia decedată.
Cauzele producerii incendiului vor fi stabilite ulterior. AGERPRES