x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Nicușor Dan: Capitala va avea Hub pentru digitalizarea serviciilor de mobilitate urbană

Nicușor Dan: Capitala va avea Hub pentru digitalizarea serviciilor de mobilitate urbană

de Redacția Jurnalul    |    10 Mar 2024   •   18:40
Nicușor Dan: Capitala va avea Hub pentru digitalizarea serviciilor de mobilitate urbană
Sursa foto: facebook/Nicușor Dan

Capitala va avea un hub prin intermediul căruia vor fi digitalizate serviciile de management și mobilitate urbană, care vor fi corelate cu platforma națională, Observatorul Teritorial Național, a anunțat primarul Nicușor Dan.

Proiectul va fi realizat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB), în baza unui protocol încheiat cu municipalitatea, aprobat de Consiliul General al Municipiului București. Contractul de finanțare, prin PNRR, a fost semnat anul trecut cu Ministerul Dezvoltării. Contractul are valoarea de 5.858.013 lei.

„Hub-ul va asigura o monitorizare și o coordonare integrată a aspectelor ce țin de îmbunătățirea mobilității urbane și implicit a celor legate de calitatea vieții și a aerului. Concret, vom actualiza baza de date urbane a Municipiului București și vom realiza o platformă de date deschise în domeniul mobilității urbane și urbanismului. Totodată, vom pune în funcțiune o platformă pentru comunicarea cu cetațenii și formarea inițiativelor. De asemenea, vom realiza o platformă de servicii publice urbanistice”, a explicat primarul general Nicușor Dan.

Observatorul Teritorial va integra informațiile cuprinse în documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism, în special cele din planurile urbanistice generale și PUZ, pentru a sprijini autoritățile și toți factorii interesați în fundamentarea deciziilor legate de planificare teritorială", a precizat edilul general al Capitalei.

×