x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Nicușor Dan îi pune la zid pe bucureșteni. Amenzi ABERANTE pentru șoferi

Nicușor Dan îi pune la zid pe bucureșteni. Amenzi ABERANTE pentru șoferi

de Redacția Jurnalul    |    03 Aug 2023   •   10:45
Nicușor Dan îi pune la zid pe bucureșteni. Amenzi ABERANTE pentru șoferi

În timp ce parcările pentru riverani rămân încă o problemă gravă, mii de bucureșteni așteptând cu anii pe liste interminabile pentru a avea unde să-și lase mașina, autoritățile locale au reușit să găsească locuri pentru plata cu ora. Fără a se gândi la locuitorii Capitalei, în serviciul cărora se află, edilul general, Nicușor Dan, este supărat că unii locuitori ai Capitalei nu vor să achite taxa pe oră și vrea să introducă amenzi uriașe.

Astfel că șoferii riscă să fie sancționați cu sume aberante, începând din luna septembrie, dacă nu plătesc taxa de 5 lei pentru o oră de parcare. Valoarea sancțiunii este mai mare decât în multe din marile orașe europene, și asta în condițiile în care salariile sunt mult mai mici. 

Compania de parking spune că a ales această variantă din cauza conducătorilor auto care nu plătesc amenzile de 200 de lei și speră că o sumă mai mare îi va forța să achite taxa pe oră. 

”Dacă nu achitați nota de constatare, această faptă devine contravenție şi sunteți supuși unei amenzi de la 1500 la 2500 de lei pentru persoană fizică”, a explicat Cristi Olaru, directorul companiei de parking, la Antena 3 CNN

Dacă mașina aparține unei firme, amenda se ridică la 3.000-5.000 de lei.

Riveranii nu au locuri de parcare

Chiar și consilierii generali din Primăria Capitalei susțin că măsura este abuzivă și fără sens, în condițiile în care municipalitatea nu a fost interesată să ofere spații de parcare riveranilor și nici să modernizeze transportul public. 

”Avem un proiect ciudat, un proiect ce nu îşi justifică menirea. Avem un proiect ce ne arată incompetența acestei administrații de a colecta acea amendă de 200 de lei”, spune Marius Pavel, consilier general PSD.  

Deși parcările pentru bucureșteni se identifică și se alocă de către primăriile de sector, locurile de parcare cu ora se află în fiecare zonă din București, luând astfel din spațiile care ar fi trebuit repartizate riveranilor. 

Unii șoferi fac haz de necaz. 

”Doar atât? Extraordinar! Băieți fini! Extraordinar! Mai venim pe aici!”, spune un participant la trafic. 

”Până la urmă avem bani de mașină, trebuie să avem și de parcări. Exagerat de mult! O nesimțire!  Știu doar să ne jupoaie, să ia taxe, impozite și facilități... Ce ne trebuie, mai greu...”, spun alți locuiitori ai Capitalei.

Proiectul se află în dezbatere publică. Acesta trebuie să intre pe ordinea de zi și să primească voturile consilierilor generali. 

Amenzi parcare

 

×
Subiecte în articol: nicusor dan amenzi parcare capitala soferi