x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O cisternă care transporta sodă caustică s-a răsturnat pe DN1: autospeciala s-a FISURAT

O cisternă care transporta sodă caustică s-a răsturnat pe DN1: autospeciala s-a FISURAT

08 Noi 2017   •   17:41
O cisternă care transporta sodă caustică s-a răsturnat pe DN1: autospeciala s-a FISURAT

Un tir care transporta soda caustică lichidă s-a răsturnat miercuri după-amiază pe DN 1, în judeţul Braşov, la ieşirea din localitatea Codlea spre Vlădeni, circulaţia rutieră în zonă fiind blocată pe ambele sensuri, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, căpitan Ciprian Sfreja, în urma accidentului, unul dintre cele trei compartimente ale cisternei încărcate cu sodă caustică s-a fisurat, rezultând scurgeri. 

"Zona a fost izolată pe o distanţă de 50 de metri, iar circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri", a declarat, pentru AGERPRES, reprezentantul ISU Braşov. 

Acesta a mai menţionat că şoferul implicat în accident este conştient, dar a suferit traumatisme la membrele inferioare. 

La faţa locului au intervenit o autospecială cu apă şi spumă din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi o maşină de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Codlea. 

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, şoferul tirului ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: accident