x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O familie cu trei copii s-a rătăcit pe munte în Alba într-o zonă cunoscută ca fiind frecventată de urși

O familie cu trei copii s-a rătăcit pe munte în Alba într-o zonă cunoscută ca fiind frecventată de urși

13 Noi 2022   •   12:49
O familie cu trei copii s-a rătăcit pe munte în Alba într-o zonă cunoscută ca fiind frecventată de urși
Sursa foto: FB Jandarmeria Română

O familie din Cluj, formată din doi adulți și trei copii, s-a rătăcit sâmbătă în județul Alba, în zona Cascadei Șipote Bedeleu, o zonă cunoscută ca fiind frecventată de urși.

„O familie rătăcită pe munte, salvată de jandarmi

Cinci persoane, dintre care doi adulți și trei copii, toți originari din județul Cluj, au avut nevoie de intervenția jandarmilor deoarece s-au rătăcit. S-a întâmplat sâmbătă în județul Alba, în zona Cascadei Șipote Bedeleu, o zonă cunoscută ca fiind frecventată de urși.

În jurul orei 18.00 în urma apelului la 112, colegii noștri plutonier adjutant Pașca Petru și plutonier major Bobar Mircea împreună cu agent șef Vlad Sorin și agent Dragoiu Daniel, au pornit în căutarea persoanelor rătăcite.

După aproximativ o ora de căutări au identificat persoanele în cauză.

În urma verificărilor, a reieșit faptul că turiștii au parcat autoturismul în apropierea DN75 și au plecat să parcurgă un traseu montan foarte dificil de parcurs în această perioadă a anului. Aceștia erau plecați de aproximativ 7 ore, iar în momentul în care și-au dat seama că afară se întunecă, pe fondul oboselii accentuate, au cerut sprijin pentru a a se putea întoarce.

Recomandăm tuturor celor pasionați de munte, să acorde atenție deosebită marcajelor de pe traseele montane pe care le parcurg, iar în cazul în care se simt în pericol sau nu mai reușesc să găsească drumul de întoarcere, să apeleze numărul unic de urgență 112”, au scris reprezentanții Jandarmeriei Române.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Cascada Șipote Bedeleu