x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie însărcinată, angajată a unei IFN, înjunghiată de un datornic

O femeie însărcinată, angajată a unei IFN, înjunghiată de un datornic

12 Apr 2017   •   11:44
O femeie însărcinată, angajată a unei IFN, înjunghiată de un datornic
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

O femeie în vârstă de 32 de ani, gravidă în luna a doua, a scăpat cu viață după ce a fost înjunghiată în timpul serviciului.

Suspectul principal, un tânăr de 19 ani din Roșiori, a fost reținut marți seara de polițiștii bihoreni, la doar câteva ore de la producerea agresiunii. El a fost plasat pentru 24 de ore în Centrul de reținere și arest preventiv al Poliției Bihor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procuror Maria Cotrău, tânărul este acuzat de tentativă de omor.

Nu se știe încă motivul atacului, dacă tânărul a refuzat să își plătească rata sau a vrut să o jefuiască pe femeie.

Femeia lucra ca agent de colectare a ratelor pentru un IFN (institutie financiara nebancara, care acordă credite pe termen scurt), iar marți spre seară a ajuns la Roșiori, cu autoturismul de serviciu, pentru a încasa contravaloarea unei rate de la un client.

Scena agresiunii s-ar fi produs în zona autoturismului de serviciu al femeii, unde bărbatul a înjunghiat-o cu un cuțit în torace și la mâini. Sursele Bihon.ro și Jurnal Bihorean spun că bărbatul ar fi vrut apoi să o înece pe femeie în canalul colector din apropiere.

Câțiva copii aflați în zonă au auzit, probabil, strigătele femeii, moment în care agresorul ar fi luat-o la fugă.

Echipajul medical al Ambulanței Oradea a găsit victima în zona gării Roșiori, i-a acordat primul ajutor medical la fața locului, după care a asistat-o medical până la Unitatea de Primiri Urgențe Oradea.

La spital starea femeii s-a stabilizat.

×