x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O mașină în care se aflau doi copii a luat foc pe podul de la barajul Mihăilești

O mașină în care se aflau doi copii a luat foc pe podul de la barajul Mihăilești

27 Iun 2021   •   12:30
O mașină în care se aflau doi copii a luat foc pe podul de la barajul Mihăilești
Sursa foto: Hepta

O mașină în care se aflau patru persoane, printre care și doi copii, a luat foc pe podul de la barajul Mihăilești în județul Giurgiu. Cei din interior nu au fost răniți, iar pompierii au stins incendiul.

Potrivit ISU Giurgiu, un autoturism a luat foc, duminică, pe podul de la barajul Mihăilești. În mașină se aflau patru persoane, dintre care doi copii.

Șoferul și pasagera din dreapta au observat că iese fum de la motor, au oprit și au coborât imediat din mașină.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

În incendiu au ars materialele combustibile de la compartimentul motor și s-a spart parbrizul. Probabil focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

Mediafax

×