x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O tânără din Arad a fost grav accidentată pe trecerea de pietoni de un biciclist

O tânără din Arad a fost grav accidentată pe trecerea de pietoni de un biciclist

12 Mai 2017   •   15:31
O tânără din Arad a fost grav accidentată pe trecerea de pietoni de un biciclist

O tânără în vârstă de 17 ani a fost grav accidentată de un biciclist, vineri, pe o trecere de pietoni semaforizată din Arad.
Adolescenta traversa regulamentar pe culoare verde a semaforului când a fost izbită de biciclistul care nu a ținut cont de regulile de circulație.
Fata nu s-a mai putut ridica de pe caldarând din cauză că a fost grav rănită și acuza dureri puternice la nivelul gâtului.
Victima a fost preluată de un echipaj SMURD și trasportată la spital.
„Tânăra a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de conştienţă, plagă temporală stângă, contuzie umăr stâng, contuzie piramidă nazală şi contuzie dentară” – a declarat, dr. Mircea Merea, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad.
Poliţiştii îl cercetează pe biciclist pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: aradon.ro

×