Un bărbat de 39 de ani, din oraşul Potcoava, a murit în urma unui accident rutier produs duminică în localitatea Valea Mare, pe DN65 Piteşti - Slatina, între o autoutilitară şi un automobil, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.
La faţa locului s-au deplasat echipaje de la ISU cu o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Olt.
La sosirea pompierilor şi a echipelor medicale, şoferul autoutilitarei a fost găsit încarcerat, fără semne vitale. În autoturism se aflau un bărbat şi o femeie, care nu prezentau urme vizibile de traumă şi care au refuzat transportul la spital, ei fiind asistaţi medical la locul intervenţiei, a precizat reprezentantul ISU.
Poliţiştii efectuează cercetări în cauză şi au stabilit, după primele verificări, că în condiţii de carosabil umed, şoferul autoutilitarei a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat pe contrasens.
"Din primele verificări efectuate de poliţişti se pare că un bărbat de 39 de ani, din Potcoava, în timp ce conducea autoutilitara, în condiţii de carosabil umed, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare şi ar fi pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Scorniceşti. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.
Traficul în zonă a fost restricţionat pe o singur bandă, timp de o oră, pentru intervenţia echipelor medicale şi cercetări la faţa locului. AGERPRES