x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Olt: Un copil a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului după ce a căzut în tescovină

Olt: Un copil a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului după ce a căzut în tescovină

24 Sep 2016   •   21:15
Olt: Un copil a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului după ce a căzut în tescovină
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Un copil în vârstă de cinci ani, din comuna Cungrea, a suferit arsuri pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului după ce a căzut într-o groapă cu boască (tescovină) şi va fi transportat sâmbătă după-amiaza cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, în prima parte a zilei de sâmbătă copilul a căzut într-o groapă în care se afla boască fierbinte şi a suferit arsuri pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului. 

Un echipaj de la Ambulanţă a transportat copilul la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Medicii slătineni au solicitat ulterior un elicopter pentru a transporta pacientul la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti. 

Un accident asemănător a avut loc în judeţul Olt şi anul trecut în luna septembrie. Atunci, un copil de trei ani din comuna Dobrun a suferit arsuri pe circa 60% din suprafaţa corpului după ce a căzut în tescovină fierbinte.

AGERPRES

×