x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Patru arme găsite la un bărbat care și-a amenințat cu moartea fosta soție și pe mama acesteia

Patru arme găsite la un bărbat care și-a amenințat cu moartea fosta soție și pe mama acesteia

06 Iun 2022   •   18:26
Patru arme găsite la un bărbat care și-a amenințat cu moartea fosta soție și pe mama acesteia

Patru arme au găsit polițiștii din Hunedoara la un bărbat de 40 de ani care și-ar fi amenințat cu moartea fosta soție și pe mama acesteia.

Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au depistat în trafic pe autostrada A1, între localităţile Ilia şi Deva, un bărbat de 40 de ani, cu privire la care existau informaţii că ar deţine asupra sa o armă de vânătoare şi ar intenţiona să îşi ucidă fosta soție și pe membri familiei acesteia, aflați într-o comună de lângă municipiul Hunedoara.

După efectuarea controlului corporal şi al autoturismului, bărbatul a fost dus la sediul IPJ Hunedoara pentru audieri.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul a adresat amenințări cu moartea fostei sale soții și mamei acesteia prin intermediul unor rețele de comunicare. Acesta și-ar fi procurat dintr-un stat european şi a deținut și transportat fără drept o armă letală și trei arme neletale (un pistol, un revolver cu aer comprimat și un pistol de semnalizare, dar şi o pereche de cătuşe metalice) din categoria celor supuse autorizării, precum și muniție aferentă.

Acestea ar fi fost introduse ilegal în România, fiind ascunse în bagajele aflate în autoturismul pe care bărbatul îl conducea.

Armele şi muniţia au fost descoperite de poliţişti şi ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru contrabandă calificată, amenințare şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Hunedoara a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×