x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei persoane rănite într-un accident pe DN2, în care au fost implicate patru autoturisme

Trei persoane rănite într-un accident pe DN2, în care au fost implicate patru autoturisme

04 Iul 2019   •   16:28
Trei persoane rănite într-un accident pe DN2, în care au fost implicate patru autoturisme

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut joi pe DN 2, la intrarea în localitatea buzoiană Gura Câlnăului, în care au fost implicate patru autovehicule.

Autorul accidentului, un şofer de 62 de ani din Republica Moldova, s-a ales cu dosar penal.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul principal Ane Marie Vrapciu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 - E85 din direcţia Vrancea către
Buzău, şoferul din Republica Moldova ar fi pierdut controlul autoturismului, împrejurare în care maşina a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu alte două autovehicule, conduse de un vasluian de 30 de ani şi un bărbat de 38 de ani din Vadu Paşii.

"Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 38 de ani şi a pasagerei din maşina acestuia, o femeie de 61 de ani, precum şi a altei pasagere, de 66 de ani, din autoturismul conducătorului auto din Vaslui, în cauză întocmindu-se dosar", a mai declarat sursa citată. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident DN2