x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Percheziții la Buzău, Galați și Brăila, la dealeri de droguri

Percheziții la Buzău, Galați și Brăila, la dealeri de droguri

de Redacția Jurnalul    |    16 Feb 2023   •   17:15
Percheziții la Buzău, Galați și Brăila, la dealeri de droguri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT Buzău, au făcut, joi, 21 de percheziții domiciliare, în Buzău, Galați și Brăila la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Din cercetări a reieșit că, din 2022 și până în prezent, 12 persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani, au constituit o grupare infracțională și s-ar aprovizionat cu droguri de risc și de mare risc și substanțe cu efect psihoactiv de la persoane din Galați și Brăila, pe care le-ar fi vândut în Buzău și Brăila.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 10 telefoane mobile, un cântar electronic de mare precizie, utilizat de bănuiți pentru a cântări drogurile, un grinder, utilizat pentru mărunțirea materiei vegetale și 199 de plicuri din plastic, autosigilante, care conțin substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Au fost puse în executare mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi duse la sediul DIICOT Buzău pentru audieri.

La activități au participat și polițiști ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploieşti și Galați, polițiști ai serviciilor de combatere a criminalității organizate Brăila și Vrancea, precum și jandarmi ai inspectoratelor județene de jandarmi Buzău și Brăila și ai grupărilor mobile de jandarmi Ploiești şi Galați.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: perchezitii dealeri droguri