x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Percheziții la dezvoltatori și funcționari publici care eliberau documentații de urbanism în Iași

Percheziții la dezvoltatori și funcționari publici care eliberau documentații de urbanism în Iași

de Redacția Jurnalul    |    14 Dec 2022   •   10:19
Percheziții la dezvoltatori și funcționari publici care eliberau documentații de urbanism în Iași

Procurorii DIICOT și polițiștii din Iași fac, miercuri, 24 de percheziții în Iași la persoane fizice și autorități publice, într-un dosar care vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții de către dezvoltattori care au avut legături cu fucnționari din administrația locală.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiști din cadrul BCCO Iaşi - SCFTSB pun în aplicare 24 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum şi sediile și sediile unor autorități publice locale, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în vederea obținerii unui folos necuvenit, uzurparea funcției, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Perchezițiile sunt făcute în continuarea cercetărilor în cauza privind constituirea unui grup infracțional organizat și vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții de către dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcționari din administrația publică locală cu atribuții în domeniul emiterii și urmăririi respectării documentațiilor de urbanism.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași vor fi conduse, în vederea audierii 30 de persoane, despre care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracțională.

 

×
Subiecte în articol: perchezitii iasi DIICOT