x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pericol de explozie la Vaslui. O cisternă cu GPL s-a fisurat

Pericol de explozie la Vaslui. O cisternă cu GPL s-a fisurat

27 Sep 2016   •   14:03
Pericol de explozie la Vaslui. O cisternă cu GPL s-a fisurat

Șoseaua de centură a municipiului Vaslui a fost blocată, marţi, din cauza unei cisterne care scăpa gaz.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri care încearcă să evite producerea unei tragedii, relatează vremeanoua.ro.

Șoferul cisternei a explicat că, din cauza trepidațiilor din timpul mersului, un șurub de la vana centrală a cedat și gazul a început să iasă în atmosferă. Autovehiculul era încărcat cu 10 tone de GPL dar, deocamdată, nu se știe ce cantitate s-a evaporat în aer. Conducătorul auto a simțit mirosul puternic și a oprit. A încercat să remedieze singur defecțiunea. Intre timp, mai mulți locatari de la blocurile din zonă au sunat la 112. La fața locului au sosit pompierii care au intervenit pentru lichidarea pericolului. De asemenea, câteva echipaje de la Poliția Rutieră și cea Locală au intervenit pentru blocarea circulației în zonă și devierea traficului în afara zonei de pericol.

Ştire în curs de actualizare.

×