Potrivit ISU Teleorman, accidentul a avut loc între două autoturisme, pe E70, la ieșirea din localitatea Drăgănești Vlașca.
Sunt cinci victime anunțate, dintre care două încarcerate.
Se intervine cu o autospecială de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și patru echipaje SAJ.
În sprijinul echipajelor medicale va veni și elicopterul SMURD.
În urma accidentului, una dintre persoanele încarcerate a murit, iar cealaltă, conștientă și cooperantă, politraumatizată, a fost dusă la spital.
Persoana rănită a primit primul ajutor de la echipajele medicale, a fost stabilizată și preluată de elicopterul SMURD pentru a fi transportată la Spitalul Floreasca, din București.
(sursa: Mediafax)