x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pieton omorât de o ambulanţă, la ieşirea din Constanţa

Pieton omorât de o ambulanţă, la ieşirea din Constanţa

11 Feb 2016   •   21:00
Pieton omorât de o ambulanţă, la ieşirea din Constanţa
Sursa foto: Foto: replicaonline.ro

Un pieton a murit după ce, joi seară, la ieşirea din municipiul Constanţa către oraşul Ovidiu, a fost accidentat, în timp ce traversa neregulamentar şoseaua, de o ambulanţă aflată în misiune.

În ambulanţa care a produs accidentul rutier se aflau o asistentă medicală şi ambulanţierul, iar echipajul se întorcea de la un pacient căruia îi fuseseră acordate îngrijiri medicale la Ovidiu şi se deplasa la un alt caz, în municipiul Constanţa.

La locul producerii accidentului au sosit un echipaj SMURD cu medic, acesta încercând în zadar, zeci de minute, resuscitarea pietonului lovit de ambulanţa Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Constanţa, precum şi o altă ambulanţă a SAJ.

Potrivit reprezentanţilor SAJ Constanţa, îngrijiri medicale i s-au acordat şi ambulanţierului care a produs accidentul, bărbatului făcându-i-se rău şi crescându-i tensiunea.

Ancheta lucrătorilor Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa în acest caz este în derulare. AGERPRES

×